Cetatea Poenari

large_img_1593

Cetatea-Poenari1

cetatea-severinului-3

BurgPoenari

Cetatea Poenari este un monument istoric (cod LMI AG-II-a-A-13507) din secolul al XIV-lea .Se în județul Argeș (Căpățânenii Pământeni), Muntenia, România.

Cetatea este situată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeșului, lângă localitatea Arefu, la câțiva kilometri de barajul și lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, lîngă Centrala Hidroelectrică Vidraru.

Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn[necesită citare] și apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observație de către Vlad Țepeș, adăugîndu-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.

Cetatea este menționată într-un document emis de regele ungur Ladislau al V-lea Postumul în 1500. [necesită citare][Greșeală; Ladislau a murit in 1457. E numit "Postumul" pentru că s-a născut după moartea tatălui său, nu pentru emiterea postumă de documente.]

Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutîndu-și astfel urmăritorii.

Acest loc amintește unora și de bătălia numită de Nicolae Iorga "Bătălia de la Posada", din 9-12 octombrie 1330, care a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare. Bătălia este menționată în Cronica pictată de la Viena, fără o identificare exactă a locului in care s-a petrecut. Poziția acelei "posade", un substantiv comun însemnând trecătoare,[1] nu este cunoscută. Carol Robert de Anjou al Ungariei a venit ntr-o expediie de pedepsire a fostului su vasal Basarab I al Țării Românești (Țara Ungrovlahiei, cum i se mai zicea, adică țara vlahilor dinspre Ungaria), care din 1327 refuzase să mai plătească tributul de vasal. Regele Carol Robert a fost înfrînt în timp ce se retrăgea, într-un loc descris de Sigismund de Luxemburg într-un document din 1395 drept „pe [...] culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posada, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari”.